Cum transferi notițele din iCloud în Gmail sau le exporți în alt program

de: Alexandru Puiu
04 09. 2018

Dacă te gândești să migrezi de la iPhone la Android în viitorul apropiat, ar fi bine să înveți cum transferi notițele din iCloud în Gmail.

Mulți posesori de smartphone sunt dependenți de notițe. Am scris zeci de tutoriale pentru eficientizarea fluxului de programări și al activităților pe care urmează să le întreprinzi prin intermediul unor programe cât se poate de prietenoase. Cu toate acestea, continui să fiu utilizator de notițe cu un mare entuziasm.

Toată viața mea se află în notițele de pe telefon și, acest detaliu de fond, mă face foarte reticent la ideea migrării pe Android. Majoritatea aplicațiilor care facilitează tranziția de la iOS la un smartphone cu sistemul de operare al Google nu iau în vedere decât contactele și pozele. Dacă ești norocos, s-ar putea să-ți vezi acolo programările din calendar, dar este aproape imposibil să-ți regăsești prețioasele notițe,

Studiez de foarte mult timp această problemă și, din păcate, singura soluție eficientă pe care am găsit-o implică utilizarea unui Mac, în cazul în care vrei să-ți transferi toate notițele din cloud-ul Apple în cel Google. Alternativa implică să exporți câte o notiță, după ce ai selectat-o, printr-un click pe vârful de săgeată care iese dintr-un pătrat în colțul din dreapta sus al interfeței de mobil. În același timp, dacă ai un sistem Apple, poți accesa aceleași opțiuni de partajare, după ce ai selectat o notiță, din meniul File la secțiunea Share.

În cazul în care vrei ca toate notițele tale din iCloud să ajungă în contul Google și, implicit să-ți apară pe telefonul cu Android, mecanismul este cât se poate de simplu și implică un proces de drag&drop. Înainte de toate însă, din System Preferences, pe Mac, trebuie să intri la Accounts și, prin butonul + din stânga jos, să te asiguri că ai configurat un cont de Gmail/Google. Faci un click pe el și te asiguri că acel cont are bifat Notes.

Revino în aplicația Notes după ce ai parcurs pașii de mai sus. Fă click pe una notițele din iCloud. Apasă pe CMD + A pentru a le selecta pe toate. Cu click stânga apăsat, trage notițele selectate în Google Notes, la fel ca în captura de mai jos. Așteaptă câteva secunde și procesul ar trebui să se fi finalizat.